DIABETUL SI SPORTUL, partea I: Hiperglicemia indusa de sport – Cum si cand poate fi un avantaj pentru pacienti?

Există situații când efortul fizic poate induce hiperglicemie la pacienții cu diabet, iar cunoașterea acestor situații și a mecanismelor de producere este esențială pentru managerierea optimă a glicemiei. Efortul fizic în diabet este cunoscut ca al doilea mijloc ca eficacitate, după medicației, de scădere a glicemiei. Efortul fizic crește consumul de ATP celular muscular, iar epuizarea acestor rezerve energetice face ca celula să exprime mai mulți receptori cu afinitate crescută pentru insulină, ceea ce în practica medicală este cunoscut ca scăderea rezistenței la insulină indusă de efort.

CAUZE:

1. HIPERGLICEMIA PRIN DEFICIT INSULINIC – apare în cazul pacienților care nu au calculat corect doza de insulină, astfel încât la 3h după masă vor avea o glicemie >240-250 mg/dl. Dacă fără corecție insulinică această glicemie are un trend staționar (nu scade sau chiar crește) efortul fizic de intensitate medie va duce la creșterea ei (atât în timpul efortului cât și câteva ore după).Cauza principală este producerea hepatică de glucagon ca răspuns la consumul energetic al celulei musculare, iar absența insulinei, care să inhibe acest proces, va duce la hiperglicemie. În secundar, o ușoară creștere a hormonilor catecolaminici (adrenalină, noradrenalină) și cortizol (ca răspuns la efortul/stress-ul muscular) este de asemenea responsabilă de hiperglicemie (atâta timp cât durata efortului nu depășește 1h30 – 2h, moment după care, prin epuizarea aproape totală a ATP-ului celular, insulina bazală devine mult mai puternică și reușeste să inducă scăderea glicemică). Efortul fizic exclusiv muscular – resistance training (exerciții cu greutăți practicate la sală, cu puține repetări și greutate mare, exerciții de masă) are tendință la hiperglicemie (secreție masivă de cortizol, glucagon, ca urmare a stressului muscular intens) pe parcursul efortului, dar efect pozitiv în reducerea insulinorezistenței pe termen lung.

Este contraindicat efortul fizic la o glicemie >240-250 mg/dl, deoarece va duce la o creștere suplimentară a glicemiei!

2. PREZENȚA CORPILOR CETONICI – corpii cetonici, ca rezultat al unui deficit prelungit de insulină, induc un fenomen de insulino-rezistență datorită faptului că glucoza nu mai este folosită în ciclul Krebs pentru producerea energiei, preferându-se acești produși rezultați din lipoliză. Efortul fizic la acești pacienți cu corpi cetonici prin deficit de insulină, va duce la o creștere pronunțată a glicemiei, chiar și la eforturi de intensitate mică.[1] În cazul pacienților care au un regim glucidic echilibrat (nu low-carb) și prezintă corpi cetonici în urină, efortul fizic este interzis până la dispariția corpilor cetonici!Pacienții care țin diete low-carb prezintă de obicei corpi cetoici în urină (datorită faptului că în lipsa glucidelor, corpul consumă lipide și proteine pentru necesarul energetic) și au o cantitate de insulină suficientă și optimă în organism. În cazul lor, dacă glicemiile sunt echilibrate, corpii cetonici nu reprezintă deficit de insulină. Totuși, în cazul dietelor low-carb, efortul fizic de intensitate medie spre mare poate duce la creștere glicemică ușoară, prin mecanismul explicat anterior.

3. CUM POATE FI FOLOSITĂ ÎN SCOP BENEFIC CREȘTEREA GLICEMICĂ INDUSĂ DE EFORT? – Efortul la intensitate maximă (sprintul) determină o eliberarea considerabilă de catecolamine și cortizol, dar și glucagon, ceea ce induce un anumit grad de rezistență la insulină (inclusiv la pacienții nediabetici). Chiar și reprize foarte scurte (10 – 15 secunde) de sprint maximal (cu viteza maximă posibilă, astfel încât la sfârșitul acestor secunde pacientul să nu mai aibă capacitatea să susțină intensitatea de pe parcursul sprintului și organismul să “ceară” oprirea) induc creșterea glicemică. Sprintul folosit la începutul unei sesiuni de efort fizic de intensitate medie reduce riscul de hipoglicemie apărută la scurt timp după începutul sesiunii de efort fizic.[2] Reprize de 10-15 secunde de sprint maximal, repetate la 30 de minute, reduc riscul de hipoglicemie în timpul eforturilor de intensitate medie-mare prelungite (maraton, alergare montană, ciclism, triatlon, spinning, indoor cycling, iron man, înot). De asemenea, sprintul efectuat și la sfârsitul unei sesiuni de antrenament reduce riscul de hipoglicemie în următoarele ore post-antrenament (hipoglicemie tardivă post-efort).[3]

  • APLICAREA ACESTEI STRATEGII ESTE EXTREM DE UTILĂ PERSOANELOR CARE PARTICIPĂ ÎN COMPETIȚII SPORTIVE.

Efectuarea de sprinturi maximale cu durata de 10-15 secunde înainte, în timpul și la finalul unei sesiuni de activitate fizică de intensitate medie reduce riscul de hipoglicemie pe perioada efortului și tardiv post-efort!

 

Bibliografie:
  1. Bar-Or O, Rowland TW. Pediatric Exercise Medicine: From Physiologic Principles to Health Care Application. Human Kinetics, 2004, Leeds, UK. pp.227.
  2. Bussau VA, Ferreira LD, Jones TW, et al. A 10-s sprint performed prior to moderate-intensity exercise prevents early post-exercise fall in glycaemia in individuals with type 1 diabetes. Diabetologia. 2007; 50(9):1815-8. Epub 2007 Jun 22.
  3. Fahey AJ, Paramalingam N, Davey RJ, et al. The effect of a short sprint on postexercise whole-body glucose production and utilization rates in individuals with type 1 diabetes mellitus. J Clin Endocrinol Metab. 2012; 97(11):4193-200. doi: 10.1210/jc.2012-1604. Epub 2012 Sep 7.

Sursa: SANAMED HOSPITAL

Leave a Reply

Basic HTML is allowed. Your email address will not be published. Subscribe to this comment feed via RSS

*